Adaugă un plus de confort locuinței tale – idei pentru a crea un perete din lemn în casa ta
Lemnul este un material natural care oferă oricărui interior un caracter elegant și atemporal. Accentele de lemn se potrivesc oricărui spațiu – în living, în dormitor, în bucătărie și chiar în baie. Decorurile de lemn corect alese vor crea o atmosferă confortabilă. Și, cel ai important aspect, lemnul este foarte versatil – se combină perfect cu o multitudine de alte materiale și este un fundal perfect pentru multe nuanțe de mobilier sau decorațiuni. Nu trebuie să renunți la ideile tale de amenajare, trebuie doar să le adaptezi stilului tău. Citește câteva sfaturi simple și inspiră-te!
Ce nunță să alegi pentru un spațiu de dimensiuni reduse?
Spațiile mai mici necesită o atenție sporită atunci când planificăm o renovare. Fiecare detaliu este important, deoarece orice alegere greșită poate face camera să pară mai mică. Dacă visezi să creezi un perete de lemn într-un spațiu restrâns, atunci alege o nuanță de lemn alb și accentuează efectul cu accesorii pastelate. Această combinație va fi ideală pentru dormitor, deoarece va adăuga căldură spațiului.
O varietate de culori poate fi utilizată atunci când alegi accesoriile, dacă alegi o nuanță de lemn alb. Pe lângă nuanțele pastel menționate anterior, sunt foarte multe culori care se potrivesc cu lemnul alb. Dacă alegi un lemn cu tonuri de gri, în nuanțe reci, alege accesorii în nuanțe calde de gri sau maro. Transformarea va fi completă dacă adaugi draperii albe și așternuturi bej. Dacă alegi un lemn într-o nuanță caldă, atunci accesorizează încăperea cu elemente în nuanțe reci.
Ce culori pot alege pentru nuanțe închise de lemn?
Dacă apreciezi culorile intense, atunci poți opta pentru un decor care imită lemnul în nuanțe închise. Această alegere va aduce eleganță dorită. Nu uita să alegi decorațiunile interioare potrivite. În amenajarea prezentată, caracterul elegant al spațiului va fi evidențiat utilizând decorațiuni în tonuri de gri închis, negru sau burgundy. Un decor de lemn în nuanțe închise este o soluție ideală pentru amenajarea livingului. Este suficient să montezi Motivo pe unul din pereți, iar pe ceilalți să îi vopsești într-o nuanță caldă de maro, o nuanță cu cel puțin 3-4 tonuri mai deschisă decât cea a lemnului. Ia în calcul și faptul că nuanța pereților trebuie să se potrivească și cu cea a ușii adiacente. Lemnul închis nu se va potrivi cu o ușă într-o nuanță foarte deschisă. Dacă ușile din casă sunt în nuanțe foarte deschise, renunță la peretele placat cu un decor de lemn închis și alege o nuanță de lemn mai deschisă.
Lemnul închis este un decor perfect și pentru plante și le va accentua frumusețea.
Un decor de lemn în baie? Cu Vilo este posibil!
Plăcile de faianță nu sunt singura soluție pentru finisarea băii și bucătăriei. Dacă vrei să creezi o atmosferă confortabilă în zonele afectate de umezeală, alege Motivo. Peretele decorativ este rezistent la umezeală și ușor de curățat. Vei reuși să obții un design interesant păstrând în același timp și funcționalitatea. Vrei să îți renovezi baia? Citește articolul: Cum să renovezi rapid baia?
* Recomandăm utilizarea produselor rezistente la apă.
Adu armonia în casa ta
Ca să aduci un aer proaspăt în casa ta, nu trebuie să planifici o renovare complexă și de durată. Un accent de lemn este suficient pentru a schimba aspectul întregii încâperi. Fie că este vorba despre living și amenajarea unui perete de accent în spatele televizorului, sau în bucătărie – cel mai vizibil perete, de exemplu, cel de lângă masă. Pentru a obține efectul dorit și pentru a nu crea senzația de aglomerare, limitează-te la utilizarea a 2-3 decoruri de lemn într-o încăpere. Culoarea lemnului de pe perete trebuie să se potrivească și cu nuanța parchetului, dar evită să combini nuanțe reci cu nuanțe calde.
Următoarele nuanțe de lemn se potrivesc bine împreună – roșu și maro, galben și maro închis și roz cu roșu. Când planifici o renovare, nu uita că fiecare tip de lemn reflectă un anumit stil. Un interior rustic va fi evidențiat de un lemn mat, în timp ce un decor de lemn lucios este mult mai potrivit pentru un interior modern. Gândește-te ce stil vrei să abordezi și începe să planifici renovarea!